Ce ti-e si cu viata asta … mereu imprevizibila.

Trecand pe langa un camin studentesc din zona Timpuri Noi, atentia i-a fost atrasa de zecile de studenti care se imbulzeau pe usa, afara. I-am spus ca in acel camin sunt si sali de curs si am tinut sa ii mentionez ca este un spatiu decent, care ofera conditii bune pentru cei cazati acolo. Pana aici nimic interesant, o conversatie banala chiar.

Ulterior am aflat ca el a locuit in caminul ATFului. De ce? Pentru ca acest taximetrist a studiat la ATF, sectia regie de film si TV. Nu si-a continuat studiile, deoarece in facultate s-a indragostit de munte.

De parca nu era de ajuns, mi-a zis ca este nepotul lui Florin Piersic. Nu stiu cat e adevar si cat e minciuna din tot ce a spus, dar ma intreb daca e multumit de viata lui de acum.

Oare si-ar fi inchipui vreodata ca un viitor mare regizor, ar putea sa devina un taximetrist?

Mi-a venit urmatoarea idee:

… sa fiu condusa de o armata de maimute care isi au resedinta si centrul de comanda in mintea mea.

Ca pentru inceput m-am gandit sa fac urmatorul lucru: pentru ca in aprox. 4 luni am sa implinesc 23 ani am scris pe 23 de biletele de un verde fosforescent, 23 de orase europene in care mi-as dori sa fiu de ziua mea. Pentru ca nu am 22 de clone am hotarat sa trag la sorti, sa fie o tombola a mea de ziua mea.

Am scris frumos, am numerotat, am impaturit bine si le-am asezat intr-un saculet din care am sa extrag candva – inca nu sunt hotarata cand – destinatia norocoasa. Indiferent de pozitionare, fus orar, clima, suprafata, populatie, religie , orientare etc. sunt convinsa ca timp de o saptamana acea locatie are sa imi fie … tot.

Uneori imi este atat de greu sa trec de primul rand; am sters de aprox. 3 ori cuvintele pentru ca ulterior sa le pot rescrie, in alta ordine, aleator aleasa.

Am citit de multe ori ca trebuie sa ma gandesc putin la trecut, sa insist asupra prezentului si sa nu iau in calcul viitorul. In teorie pare totul atat de simplu, atat de usor de indeplinit, insa realitatea implicit practica este mereu alta – mult mai grea, mult mai elaborata, plina de surprize, mereu diferita.

Sa insist putin asupra trecutului – a trecut. Nu stiu daca bine sau rau, nu am destule motive sa insist asupra unei singure categorii. Daca sunt inca aici, capabila sa-mi astern negru pe alb gandurile pe o coala pixelata inseamna ca am reusit. Ce? Sa trec peste tot ce mi-a oferit viata.

Era ianuarie cand am simtit ca mi-am gasit locul. Un spatiu imens, impanzit de minti si spirite creative, insetate dupa aplauze si laude. Simteam ca imi tremura fiecare mm al corpului pasind acele scari, patrunzand in acele sali, descoperind alte holuri care ma umpleau de emotii. Mi-am zis ca acolo trebuie sa fiu, oricum -oricand -oriunde.

In februarie am inceput sa ascund fluturii: in minte,in stomac, in suflet. Erau panze de fluturi, mii si mirifici. Fara sa imi dau seama trecuse o luna si inca una si inca … doar atat; dar nu conteaza, pentru ca am invatat sa iubesc.

Mai m-a intampinat cu sentimetul opus iubirii, esecul. Esuasem precum un val plictisit la mal. Incercam sa ma ridic din prapastie, amortisem si in acelasi timp simteam cum ma usutura tot, pana si lacrimile. Era timpul sa gust din toate.

In iunie am incercat sa devin ca inainte si am reusit, pentru ca in iulie am invins. Au urmat luni pline de munca si satisfactia de a fi om mare. Pana in noimebrie am cunoscut povesti, am plans si am ras, am dispretuit si am admirat. Mereu am incercat sa trec cu fruntea sus peste fiecare zi. Uneori simeam ca am obosit, dar incercam mereu sa continui ce am inceput.

In decembrie mi-a fost frica sa trag linie. Si acum am acelasi sentiment. Ideea e ca am invatat din fiecare experienta, am invatat sa cer mai mult de la mine. Daca am sa castig batalia cu mine atunci am sa fiu capabila sa insir punctele care vor forma linia de care candva imi era teama.

Prezentul este al meu, e cum vreau eu sa fie. Totul sta in puterea mintii mele. Nu am sa distrug Universul nimanui pentru a-l intari pe al meu.

Cel putin asa cred!!!