Eu, in tot Bucurestiul acesta, inca din anul intai am ramas cu acelasi loc preferat. E un loc in care totu-mi pare magic, ma inspira … de la razele care isi fac loc printre crengi pana la ultima piatra.
Ziua ma pazeste de caldura, iar noaptea ma pazeste de racoare. Daca nu mi-ar fi frica mi-as instala un hamac printre copacii aia si as sta cat e ziua de lunga.
De ce as duce Bicicleta Rosie acolo? Pentru ca trebuie sa stie ca dupa ce cutreieram prin tot orasul, ne poluam cu praf si zgomote, ne lovim de fel si fel de momente … avem oaza noastra de liniste … unde vom veni si ne vom tolani pe iarba … eu langa ea si ea langa mine.
Dupa care o vom lua de la capat … iar si iar si iar si iar si … mereu ne vom intoarce in Gradina Icoanei.
