Sunt inconjurata de persoane dependente de cofeina. Unele dintre ele nici macar nu au puterea sa se trezeasca de dimineata pana nu isi simt nasul gadilat de vaporii unor boabe proaspat macinate, gata sa se amestece cu zaharul brun pentru a ajunge in forma finala, aceea menita sa inunde papilele gustative intr-o baie fierbinte de arome.

In doar cateva secunde, acele persoane care cu putin timp inainte abia reuseau sa isi despleteasca genele, se infatiseaza sub forma unor fiinte care debordeaza de energie, voiosie, pregatite sa transforme o zi obisnuita intr-o zi istorica.

Oare oamenii care beau cafea sunt mai fericiti? Eu imi amintesc de o zicala: “Cine se trezeste de dimineata, ajunge departe.” … asa sa fie. Oare daca as bea cafea in fiecare dimineata, viata mea ar ajunge sa se miste cu viteza luminii?

Eu nu beau cafea, insa trebuie sa incep acest experiment pentru ca sunt curioasa sa observ daca mi-as imbunatatii viata in urma acestor “practici”. Inainte de toate trebuie sa imi achizitionez o cana frumoasa din care sa sorb si sa savurez fiecare picatura de “potiune magica”. Trebuie sa tratez cu mare atentie si acest proces pentru ca ambalajul conteaza si nu ar face decat sa intensifice si mai mult starea de bine. Nu?

Poveste
Un grup de absolventi, proaspat angajati in cadrul unor companii serioase, cu renume, se hotarasc sa mearga in vizita la unul din profesorii din facultate.
Evident, acesta ii primeste cu bratele deschise si astfel se lasa cu discutii care la un moment dat ajung sa sune a lamentari: privind stresul de la munca, orarul foarte incarcat etc.
Profesorul le ofera fostilor sai elevi cafea pentru a face conversatia mai placuta si astfel aseaza pe o masa un recipient mare cu multa cafea aburinda si o tava pe care se regasesc: cani, cesti de portelan, pahare de plastic, unele extrem de scumpe, iar altele foarte ieftine.
Fiecare student este indrumat sa se serveasca singur si astfel profesorul observa cum pe tava raman doar acele pahare ieftine, lipsite de orice forma de rafinament.
Discutia capata forma unui monolog si astfel profesorul face urmatoarele constatari: dupa cate observ toate canile si cestile scumpe sunt in posesia voastra. E normal si sunt perfect de acord ca toti sa ne dorim tot ce e mai bun pentru noi, sa ne dorim sa urcam pe scara sociala; problema este ca tot acest entuziasm fals ne face sa fim mereu stresati si mereu ingrijorati ca cel de langa are mai mult decat avem noi.
Tot ce v-ati dorit la inceput, a fost CAFEAUA, nu recipientul in care va era oferita.
Viata e esentiala, e cafeaua; jobul, banii si pozitia in societate reprezinta cestile. Sunt doar instrumente care sustin viata, dar nu ii ofera o calitate mai buna. Totul depinde de noi! Uneori ne concentram atat de tare asupra ambalajului, incat uitam sa ne bucuram de fiecare strop care ne inunda simturile.

Ei bine … poate am sa incep in alta zi experimentul, poate o sa ma gaseasca pe mine o cana frumoasa in care sa imi torn in fiecare dimineata cafea; si daca nu o sa o gasesc si nici ea pe mine, nu conteaza.

In dreapta mea sta o cutie plina de lapte cu cacao, asa ca beau direct din ea … MINUNAT!

Viata mea e precum laptele cu cacao !!!

Thursday, December 10th, 2009, 20:40   |   Write my life story ...  |  RSS feed |  Respond  |  Trackback